Privirea aceea. Acea privire care spunea: “La revedere, prietenul meu cel mai bun. Sunt trist, dar hai să ne prefacem că suntem bucuroşi”
Întâlnire cu viaţa – Cecelia Ahern
Ȋntrebarea pentru mine ȋnsă cȃnd va avea răspunsul “corect”?
Ce aleg?
Bucuria din prezent alimentată cu o posibilă reuşită pe viitor sau experiența care spune că şansele de reuşită sunt totuşi mici, implorȃndu’mă să nu retrăiesc povestea.
De cȃte ori intru ȋn panică, şi’mi simt trupul micşorȃndu’se de atȃta teamă şi emoție, venind ȋn valuri, toate, spre mine, prin mine, trag perdeaua şi văd opțiunile, veşnic excluzȃndu’se reciproc.
Ignor ?!
…cu desăvȃrşire
Sau mă opresc şi ȋncerc un RESTART.
Ȋncerc am zis.
Ȋn această ȋncercare, redescopăr, de fiecare dată redescopăr, că orice aş zice eu, nu trăiesc ȋn prezent.
Trăiesc ȋn pădure.
La marginea ei, sunt fie ȋn trecut şi mă lamentez, tristuță, prostuță, fie ȋn viitor, şi mă sperii, mă coiesc, analizez toate nimicurile, ȋmi fac estimări, cȃnd ştiu prea bine că direcțiile mi se pot schimba aşa de uşor, aşa des, aşa de mult, fără excepții.
Ȋmi propun, oficial, să trăiesc mai ȋn mijlocul pădurii, să fiu ȋn direct cu toată viața de acolo.
Și s’ar putea ȋntȃmpla asta.
Dacă aş avea clar ȋn fața ochilor, aşa cum vezi o felie de jambon pe pȃine, ceea ce ȋmi doresc de la viața mea.
Dar ca să ştiu ce vreau de la viața mea, e nevoie să cunosc totul ȋnainte.
Sau să cred că am cunoscut totul.
E imposibil ȋnsă, ȋmi imaginez eu, că aş putea să cred că am cunoscut totul.
Nu voi cunoaşte totul!!!
Prin urmare, nu am să ştiu nici ce vreau de la viața mea, pe toate planurile.
Prin urmarea urmărilor, nu voi avea clar (precum o felie de jambon pe pȃine, sper că s’a ȋnțeles) unde vreau să ajung.
Prin urmarea urmării urmărilor, nu pot rămȃne ȋn prezent dacă mă frămȃntă viitorul.
Dar nici viitorul nu ȋmi va fi pe plac dacă nu intervin ȋn “facerea” lui chiar deloc.
Și cam aşa creez eu cercul, aşa creăm noi ȋnşine limite.
Noi, da, noi le creăm.
Dacă şi Cȃnd voi descoperi secretul sau “rețeta” eliberării din propria noastră puşcărie, vă voi spune.
E ceva ce cu toții merităm să ştim.
Sau ați aflat voi ȋntre timp?
De ce nu ne ajunge dragostea?
Lăsaţi’mă să visez 