Noiembrie 30, 2016

“am renascut din dragoste de viața”

Posted in Nonclasificat la 10:23 pm de Lasati'ma sa visez

Pot aduce foarte multe, pot zbura și te pot lua și pe tine cu mine. Poți sǎ fii cine dorești alǎturi de mine. Te pot ajuta sǎ simți cǎ trǎiești, sǎ atingi firicele de timp, sǎ le și opresc din cǎdere, puțin, uneori.

Pot sǎ zâmbesc  și sǎ ȋți ȋnseninez ziua. Atât de mult ȋncât vezi lumina.

Pot da cǎldurǎ, voie bunǎ, energie, ȋți pot spune lucruri pe care nu te’ai fi așteptat niciodatǎ sǎ le știu.

Pot fi suprinzǎtoare.

Pot și sǎ strâng cureaua tare, sǎ nu mai poți respira și când pic din cer, sǎ te iau brutal cu mine.

Daca te simți rǎu, te pot face sǎ te simți și mai rǎu.

Cu cât ȋți dorești mai multǎ liniște, cu atât eu ți’o pot alunga.

Pot sǎ ȋti cer mult, atât de mult ȋncât sǎ trec pragul de lunǎ de pe cer.  Și dupǎ ce mi’ai adus o bucatǎ din ea, sǎ te cert.

Vreau sǎ fiu rezistentǎ, sǎ deschid cât mai multe porți ȋn mintea mea, vreau sǎ rǎmân independentǎ.

Ȋn paralel, am nevoie de suflete, aș putea sǎ respir afecțiunea, așa de mult am nevoie de ea.

Cuvintele de toate felurile pe care le’am ȋnșiruit ȋn ultimul timp nu au avut și nu au ca scop final sǎ schimbe pe cineva. S’a terminat cu poveștile astea și cu intențiile de a schimba ceea ce suntem. Ȋmpreunǎ, noi, oameni, sǎ putem face tot ceea ce ne stǎ ȋn putere pentru a ne ȋnfrumuseța viața de acum și de puțin mai ȋncolo.

Nu am o imaginație surescitantǎ și nicio curiozitate fabuloasǎ.

Eu sunt pentru extremiști. Echilibru prin completare. Furie și relaxare. Pierdere, cǎutare.

Și-

Anunțuri

Iunie 29, 2016

Nu te mai plânge, niciodatǎ nu dormi oricum!

Posted in Nonclasificat la 11:12 pm de Lasati'ma sa visez

Fericirea ȋmi era orizontul, marea cât cerul, cât universul, nu existau margini, doar contururi.

Fericirea a continuat sǎ ȋmi fie mult zâmbet, multǎ inocențǎ, infinitǎ energie.

Fericirea s’a ȋntors la un moment dat pornindu’mi din nou simțurile dupǎ o primǎ moarte spiritualǎ.

Fericirea a plutit ȋn juru’mi și a coborât iarǎși pe umǎrul meu, dar mai tainicǎ, mai stinsǎ, mai greu de ținut alǎturi pentru a o cuprinde mai mult de câteva secunde.

 

Și eu una, cu cât am fost mai puțin luatǎ ȋn serios, ȋn distrugǎtoarele așteptǎri și dorințe ce mi’au ȋnțepat țesuturile, cu atât am devenit eu mai serioasǎ. Mai serioasǎ și mai tristǎ. Și cu cât am fost mai puțin ȋnțeleasǎ ȋn explicațiile și ȋncercǎrile mele de a face lucrurile sǎ meargǎ mai lin, mai frumos, cu atât am ȋnceput sǎ mǎ ȋndoiesc de tot ceea ce gândesc.

Eu simt cǎ am trecut deja pragul renunțǎrii la mine așa cǎ cel mai mult vreau sǎ exprim și sǎ dǎruiesc bunǎtate și deschidere celorlalți.

Aprilie 25, 2016

Ȋncheiere

Posted in Nonclasificat la 9:44 pm de Lasati'ma sa visez

Ultimele cuvinte și nu pentru cǎ nu o sǎ mai fiu, acum, când pentru prima oarǎ, am luat ȋn serios și aceastǎ alternativǎ.

Ultimele cuvinte pentru cǎ este vital sǎ ȋnchid revenirile violente, grave, din ce ȋn ce mai frecvente din bulina mea numitǎ viațǎ.

sfsdfdsfd

Stop. Ciocnire.

Sǎ las portița deschisǎ ȋn aceastǎ searǎ, sǎ mǎ bucur de ea fix așa cum e, așa cum deja și fǎrǎ ȋntoarcere se ȋntâmplǎ lucrurile, un gând. Mi’am dat seama ce s’a ȋntâmplat abia când m’am ȋntors la strângere.  Am avut câteva momente liniștite, un acel singur gând, nicio contradicție.

Stop. Din nou accident. Și tot așa, din nou și din nou.

Când marea se umflǎ, aruncǎ’te și acceptǎ’ți calea sau pleacǎ, și acceptǎ’ți plecarea.

Important e sǎ nu rǎmâi la mijloc, fix la mal, pentru cǎ de’acolo apa te va lua oricum….E albastru sau roșu?

Și mǎ comport și ca albastru și ca roșu.

Și apoi, iar ciocnire.

Stop.

Și sǎ nu ȋl mai simt DELOC doar pentru cǎ uneori e departe?

Alte douǎ mașini.

Bum, iar, frontal.

 

Ȋncheiere.

Am ales (sǎ)

 

Mǎ preocup de creșterea mea interioarǎ, de propria mea ființǎ și de ce pot aduce celorlalte ființe prin mine.

Ȋmi urmez mai degrabǎ inima decât ce’mi spune mintea, pentru cǎ cea din urmǎ este mai ȋmpovǎratǎ de constrângerile și compromisurile lumii ȋn care trǎiesc.

Mǎ accept: ȋncǎpǎțânatǎ, aiuritǎ, umblam creanga, dubioasǎ, visǎtoare, perfecționistǎ, fostǎ persoanǎ foarte energicǎ, mereu ȋn ȋntârziere, supǎrǎcioasǎ, nehotǎrâtǎ și cu prea puține pǎreri bine conturate.

*Pot ajunge la acceptare dacǎ nu mai iau nimic personal, sunt așa cum sunt, isteațǎ sau molaticǎ, sunt și iarbǎ, verde, proaspǎtǎ, veselǎ și cuprinzǎtoare ȋn roua dimineții dar pot fi și lemn putrezit, ȋnchis, umed, gata oricând de rupturǎ.

Iau decizii mai rapid, sǎ ajung tot mai aproape de idealul: “După ce ai gândit – hotărăște-te, după ce te-ai hotărât – nu te mai gândi.”.

 Accept lumea, de la naștere la moarte.

 Sǎ’mi pun ȋntrebǎri, sǎ ridic ȋn continuare o sprânceanǎ și când simt strângerea aceea distrugǎtoare de vieți, sǎ nu mǎ las prinsǎ ȋn mreje pânǎ nu vǎd și analizez mǎcar un cel  mai rǎu lucru care mi se poate ȋntâmpla.

Sǎ ies cât de des din zona de confort.  Sǎ mǎ provoc, sǎ mǎ ațâț. Sǎ desenez, sǎ mǎ joc … cu imaginația.

Sǎ ȋmi dau restart.

 Sǎ nu fiu așa cum urǎsc sǎ fie ceilalți cu mine.

Renunț la presupuneri, am mai puține așteptǎri.

Mǎ concentrez pe construirea de posibilitǎți.

Vorbesc când am ceva posibil important de spus.

 

Dacǎ tot am concluzionat drama inutilitǎții vieții, mǎ las acum deoparte, sǎ visez.

Privind spectacolul lumii cu un zâmbet mare, mǎ voi echilibra.

Echilibrându’mǎ, voi dǎrui tot ce e mai bun din mine.

Sǎ ȋnceapǎ zborul!!

IMG-20141009-WA0013

 

 

Martie 29, 2016

22.03.2016

Posted in Nonclasificat la 9:36 pm de Lasati'ma sa visez

Azi am tǎiat brǎțara neagrǎ.

Este un moment cum nu se poate mai simplu.

Ȋncǎ o datǎ ȋmi spun sǎ trec mai departe.

Acceptând ceea ce s’a ȋntâmplat.

Tocmai pentru cǎ s’a ȋntâmplat.

Nu pot discuta despre un motiv al morții cǎci nu asta m’a ținut ȋntre lumi.

Este responsabilitatea pentru ce a fost, durerea pe care a simțit’o ea, degradarea, apoi mǎ ȋntorc la neputința mea, la inacțiunile familiei, lupta ei, lupta unui om atât de bun. Se adaugǎ constant lipsa ei. Cǎldura aceea toatǎ care s’a stins atât de mizerabil, umanul devenit inuman și tot nu reușesc sǎ exprim de ce nu am trecut mai departe.

Cert e ca nu așa. Și nu atunci. Nu așa timpuriu.

Și cum sǎ nu te ȋndoiești atunci de viațǎ și de rostul luptei pe care o ducem zilnic cu ea, pentru a gǎsi motive sǎ o susținem.

Insomnia și uitatul pe pereți, gândurile aberante, obositoare, mereu tristǎ, stresul și cel mai crunt, inexistența bucuriei și a energiei trezite odinioarǎ ȋn mine de simple și mǎrunte lucruri, mǎ sperie, nu mǎ mai pot duce așa.

Ȋncǎ o datǎ, verific cât de puternicǎ sunt, cǎci nu m’am lǎmurit.

Ȋncǎ o datǎ, mai jos fiind, toatǎ atenția mea se ȋndreaptǎ cǎtre o singurǎ finalitate, sǎ nu pic ȋn adâncuri, sǎ ajung ȋn partea cealaltǎ. Ȋncǎ om.

Februarie 2, 2016

ALEGE sǎ DORMI

Posted in Nonclasificat la 1:07 am de Lasati'ma sa visez

Am mereu impresia cǎ oboseala mǎ va pune la pǎmânt.

Cǎ mǎ voi ȋntinde pe salteaua asta bunǎ și cǎpǎțâna asta dubioasǎ va fi ȋn stare sǎ se lase purtatǎ spre neștire, spre somnul acela mereu dorit.

Nu e nicio surprizǎ cǎ nu adorm.

Nu una adevǎratǎ.

Dar ține vreodatǎ cont speranța asta de realitǎțile ce ne ȋnconjoarǎ?

Ȋn general doar mǎ amǎgește.

Asta pentru cǎ o folosesc ȋntr’o manierǎ greșitǎ.

O chem pentru a’mi crea așteptǎri ce nu ȋși gǎsesc un sens anume ȋn povestea mea, ȋn loc sǎ am grijǎ de ea sǎ mǎ ridice când durerea adevǎratǎ mǎ aruncǎ ȋn prǎpastie.

Tot ce ȋmi doresc acum, și mi’am dorit, și ȋmi doresc este sǎ nu repet acea greșealǎ.

Sǎ nu mai rǎmân lângǎ un om doar pentru cǎ simt cǎ altfel, se va rupe totul ȋn acel moment și toate urmǎtoare.

Dar nu se repetǎ nimic.

O altǎ poveste se așterne ȋn cale’mi, frumoasǎ, foarte frumoasǎ și tot ceea ce trebuie sǎ fac este sǎ mǎ accept odatǎ pentru totdeauna așa cum sunt și sǎ mǎ ȋnfrupt din acum, din tot ceea ce ȋnseamnǎ acum.

Sǎ privesc ȋn urmǎ doar ca sǎ mǎ inspir,

Sǎ privesc ȋn fațǎ doar pentru a nu uita sǎ respir.

Dar acum, aici, sunt vie, agǎțatǎ de un fir.

Vițǎ de vie.

 

Apuc sǎ mǎ descopǎr foarte puțin, pentru cǎ vițǎ fiind, am o viațǎ scurtǎ.

Din când ȋn când, un pic cam prea când momentului gǎșirii sau regǎsirii, mǎ pierd iarǎși și o iau de la capǎt cu diversele cǎutǎri.

Și toata energia se risipește pe “re-descoperirea” unui sine mereu ȋn schimbare.

Sǎ fie ȋntr’adevǎr sinele? Sau este doar modul ȋn care mǎ adaptez la lumea realǎ, ceva mai aproape de conștient?

 Cum aș fi eu oare? Dacǎ sufletul și mintea mea s’ar opri din luptǎ și m’ar elibera?

Ȋn toate planurile mele, nu am inclus niciodatǎ partea cu “pune stop la contradicțiile astea devoratoare de viațǎ”.

Ȋncredere,

Armonizare,

Cer senin!

 

Nu uita cǎ tu ai spus cǎ dragostea nu este totul.

Nu te mai comporta ca și cum este.

Nu e ȋncǎ cazul sǎ te oprești, se pare cǎ e nevoie sǎ pierzi și mai mult din tine.

Poate e nevoie sǎ pierzi aproape totul ca sǎ ȋți gǎsești liniștea.

 

Dar ȋmi place sǎ mǎ comport ca și cum este totul, pentru cǎ senzațiile sunt pânǎ la cer.

Intensitatea face toate aceste sentimente sǎ devinǎ aproape palpabile.

 

Alegerile au devenit mai simple.

Ȋndrǎznesc prezentul, plâng trecutul sau fugǎresc viitorul, ȋnfricoșatǎ de moarte?

Toate trei nu funcționeazǎ, sǎ fii mereu la mijloc e o poveste cu haz dar aduce și complicații așa cǎ alege rapid, simplu, odihnește’ți creierul, inima…

Octombrie 25, 2015

Știu ce’ai fǎcut astǎ varǎ!

Posted in Nonclasificat la 9:52 pm de Lasati'ma sa visez

M’a ȋntrebat cineva recent ce am fǎcut vara asta, pe unde am umblat.

Am simțit’o cumva fix ca pe o ȋntrebare capcanǎ.

Dupǎ ceva secunde de cǎutǎri, am reușit sǎ rǎspund, sincer și amestecat c’un zâmbet cǎ ii pot spune maxim unde am fost cu 2 sǎptǎmâni ȋn urmǎ.

Nu ȋmi mai amintesc exact deși știu cǎ nu am stat un weekend ȋn casǎ.

Vreau sǎ fac o recapitulare, sǎ mai fac ceva cu memoria asta ce nu prea m’a susținut.

Tot gândindu’mǎ cum sǎ ȋncep trecerea prin acele frumoase momente, am realizat cǎ nu vreau sǎ zǎbovesc prea mult la treaba asta și voi continua doar printr’o ceva mai mult decât o enumerare.

Odatǎ cu noua și frumoasa mașinutǎ a carei carte de identitate este ȋn prezent de negǎsit (e ok, ȋncǎ nu m’am panicat), am ajuns printr’un Mǎcin ușor ploios dar plin de eclere, din Madrid la Claudia pânǎ la ocean (Cadiz), m’am reȋntors pentru puțin Ardeal, prin și pe lângǎ Criț (am reușit sǎ punem suporții de bicicletǎ de data aceasta), am continuat cu o deltǎ rapidǎ, fǎrǎ nevoie de vapor, ȋn care am reușit sǎ prind primul meu pește….

Am dispǎrut ușor 3 weekenduri cu experiementalul Eurotrip ȋn care am plecat 5 și ne’am ȋntors 4 (ȋn cazul cǎ vǎ duce gândul departe, nu e cazul, suntem cu toții ȋntregi și nevǎtǎmați), am ajuns și la Padina Fest cu soarele ȋn fațǎ, am urcat pe Valea lui Stan dupǎ o zi ploioasǎ și primul grǎtar ȋn doi, am ȋntâlnit izolarea ȋn Fundǎțica și am ȋncercat o lecție de ȋnot ȋn Bran (deși intenția era de a urca 10-12 ore…), am pescuit la o baltǎ din apropiere cu noua undițǎ și am fǎcut 3-0 la carași cu tine, am urcat pe Valea Morarului (cred) și, pentru a doua oarǎ ȋn viața mea am simțit cum se duce pǎmântul ȋn jos cu mine, de pe stâncǎ, dar intensitatea și șocul nu au mai fost la fel…..

Urmeazǎ o micuțǎ zonǎ de negurǎ, mmm, posibil Brașov, club, pârtia de iarbǎ și Postǎvarul. Lepșa a venit cu o bicicletǎ mahmurǎ ce m’a adus la dormit pe ȋntuneric, fǎrǎ frontalǎ și cu foarte mult nǎmol (drept urmare și baia din râu de a doua zi).

Am continuat cu o ȋncercare de a ajunge pe Moldoveanu, multǎ ceațǎ, dis de dimineațǎ, un dans frumos de adrenalinǎ și ȋntoarcere ȋnapoi, am pregǎtit ceva pentru a sǎrbǎtori un an, departe de civilizație, cǎlǎrind spre cei 12 Apostoli, pe ploaie și’un frig pǎtrunzând ȋn oase și trǎind o pace unicǎ ȋn viața de om. Ca ȋn vremurile bune, dorm 2 ore si fac traseu de 11. Am simțit stânca aceea ca pe un izvor de energie, o cafea perfect de slǎbitǎ de lapte, ȋncǎ cǎlduțǎ. Am dat mâna cu frunzele ruginite și am experimentat venirea toamnei ȋn tricou și cu amuzament, costume de baie albastre.

Douǎ sǎptǎmâni de rǎscoliri, reȋntoarceri vizibile ȋn trecut, somn puțin, frunzǎ de pelin, acceptǎri ale acceptǎrilor și o lipsǎ de control a enervǎrilor mele inutile.

Și un sezon prelungit de momente foarte frumoase, multe locuri pe care le visam de ani și totuși nu le țineam minte concret, clar, negru pe alb.

Realitatea este undeva dincolo de percepție și cam la fel și aici.

Sǎ mǎ bucur enorm pentru ce tocmai ai fost și sǎ mǎ aștept la veri și mai scandalos de frumoase.

Septembrie 22, 2015

Comparații

Posted in Nonclasificat la 8:34 pm de Lasati'ma sa visez

Hai, Moarte, să bem o cafea

Ţi-o fac cu caimac, aromată

Mai leapădă-ţi coasa cea grea

Şi mantia asta ciudată.

 Ultima cafea, Corneliu Vadim Tudor

Le facem.

Știm poate cǎ nici nu ne vin ȋn ajutor și nici nu e frumos, ca principiu.

Dar nu ne putem abține, ne vin natural ca și cǎțǎratul pe o stâncǎ, când asta e singura opțiune pentru a rǎmâne ȋn viațǎ.

 

O relație, un loc de muncǎ, o simplǎ discuție, nimic nu scapǎ.

Fragmentǎm totul ȋn pǎrți semnificative și comparǎm fix pe bucǎți pânǎ ne creǎm imaginea de ansamblu.

Nu se oprește din a’mi râde ȋn nas toatǎ viața și ȋntreaga poveste pe care o poartǎ cu eaJ

Cum ne cufundǎm frumos ȋn niște idei, pe care le conturǎm explicit și definitiv și le numim principii, sau reguli de conduitǎ, sau de eticǎ, sau pur și simplu, NORMALITĂŢI. Și desi știm cǎ nu sunt general valabile, ȋncercǎm sǎ le aplicǎm constant și la nesfârșit, doar pentru cǎ la un moment dat, ni s’au pǎrut cǎ se ȋncadreazǎ perfect ȋn decor, sunt ale noastre iar noi aparținem lor.

TREBUIE sǎ avem ale noastre normalitǎți, pentru a funcționa ca societate, ca grup, ca om și ca apartenențǎ. Normalitǎțile vin pe post de reguli, norme de conduitǎ, bunǎ purtare, ca sǎ nu ne omorâm unii pe ceilalți pur și simplu.

Dar cantitatea de “normalitǎți” nu ar trebui sǎ o ȋntreacǎ pe cea de “orice altceva”, adicǎ toate “bucǎțile” din viața noastrǎ pe care nu le vedem doar ȋntr’un anumit fel și cǎrora le permitem și o altǎ viziune, douǎ, trei, fǎrǎ o finalitate anume. E acea deschidere, pe cât de ușor de inghițit ca idee, pe atât de greu de digerat când vine momentul sǎ o aplicǎm.

Tradusǎ cumva, treaba asta nu ȋnseamnǎ decât sǎ rǎmânem la câteva principii (sau sǎ alegem din cele deja multe create pe parcursul nostru) și ȋn rest, sǎ luǎm totul ușor, suntem un balon, ȋn aer, plutim și nu e nimic mai extraordinar decât zborul.

DSCN7031

Normalitǎți?

NUUUUUUUUUUUUUUU

Resetare, viațǎ, am sǎ te tot resetez J

Sper cǎ ești pregǎtitǎ, eu mai am multe, muuuulte, un munte, dooooii, un masiv ȋntreg, un lanț muntos de ȋncercat.

 

August 6, 2015

Umblam creanga. Și creanga m’a umblat pe mine.

Posted in Nonclasificat la 8:22 pm de Lasati'ma sa visez

Degeaba veţi analiza, clasifica şi explica nenorocirile unui om care a suferit: ceea ce este el, suferinţa lui adevărată, vă depăşeşte înţelegerea” Emil Cioran, Ispita de a exista

E groaznic sǎ știi cǎ AI CREZUT odatǎ ȋn dragoste.

E groaznic sǎ VEZI cum ȋși schimbǎ la tine crezul de pe o zi pe alta; imagineazǎ’ți cât ȋși face de cap la ceilalți?!

Câtǎ deschidere te expulzeazǎ ȋn lume și care sunt orizonturile ce, odatǎ cuprinse, te aruncǎ ȋn pǎmânt, sǎ fii uitat, pentru cǎ și tu ai uitat de tine? Ai renunțat puțin de colo, și mai puțin dintr’o altǎ parte pânǎ când nici tu nu mai știi cine ești. Te “redescoperi” ȋn plinǎ schimbare, mai adaugi o rǎmuricǎ dintr’un alun, o crenguțǎ dintr’un stejar, o rǎdǎcinǎ dintr’un trandafir și ulterior, ți’e fricǎ sǎ te mai oprești pentru a te uita la tine. Ți’e teamǎ, da, pentru cǎ mintea nu ți se mai contopește cu sufletul și orice privire aruncatǎ ȋn oglindǎ ȋnseamnǎ stârnirea unei adevǎrate lupte. Care doar dezbinǎ mai tare, pentru cǎ ai renunțat deja prea mult la cum ai fost creat.

O prietenie, o iubire, o legǎturǎ de orice fel e constructivǎ, e bunǎ, ȋncântǎtoare, este energie și putere și motiv atâta timp cât nu te dezbinǎ pe tine, ca individ. Dacǎ te dezbinǎ pe tine, mai departe, poate pe nesimțite, va dezbina și legǎtura.

Nu este vina ALTCUIVA pentru treaba asta, e a noastrǎ, a fiecǎruia din noi. Noi decidem cât suflu lǎsǎm sǎ ni se scurgǎ. Acesta e un context ȋn care avem un cuvânt de spus, ȋn care nu natura decide. Dacǎ este necesar sǎ renunțǎm la ceva ce ne duce dincolo de linia prǎpastiei, e semn cǎ suntem la rǎscruce: dacǎ nu plecǎm mai departe, putem uita de noi, vom renaște ȋntr’o cu totul altǎ persoanǎ.

Asta am fǎcut eu?

Analizam și mǎ tot surprindeam ȋn mijlocul schimbǎrilor, luând’o de la capǎt.

Un mix de schimbǎri normale și forțate.

Eu nu am plecat la timp, nici mǎcar nu m’am prins de semnele pǎmântului care ȋncerca sǎ mǎ ținǎ deasupra și mǎ privesc acum, realizând seninǎ cǎ habar n’am cine sunt. Realizând, din nou.

Am plecat atât de târziu ȋncât au avut loc mai multe “renașteri” și toate sunt ȋntr’o ceațǎ deplinǎ.

Am doar senzația cǎ eram mai bunǎ și mai caldǎ. Sau amintirea unei senzații.

Iunie 22, 2015

Dragostea este

Posted in Nonclasificat la 8:20 pm de Lasati'ma sa visez

]De ce pierdem așa de mult?

De ce ar trebui sǎ accept aceste pierderi?

„Prinde elocinţa şi suceşte-i gâtul!”

Gabriel Garcia MarquezA trǎi pentru a’ţi povesti viaţa

doar un sentiment.

Perceperea ei ca fiind ceva mai puternic, ceva total, ceva ce muta munții din loc este un punct de plecare ce duce negreșit ȋntr’un mizer, mizer uman.

Poate sǎ facǎ aproape orice, ȋntr’adevǎr, timp de câteva secunde care ȋți salveazǎ sufletul pentru alte câteva minute sau poate ore din viațǎ. Te duce dincolo de linia orizontului și simți cǎ poți cuprinde lumea doar cu privirea, doar cu un surâs, doar cu o atingere de mânǎ.

Dragostea nu te ține ȋn viațǎ.

Nu ȋți dǎ sǎ mǎnânci, nu te hidrateazǎ, este nulǎ ȋn fața naturii și cu siguranțǎ nu te ajutǎ la așa zisele treburi casnice.

Este ȋnsuflețire, este izvor, dar nu te ține ȋn viațǎ.

Nu a fost asta, cred, cea mai mare dezamagire ȋn ceea ce privește așteptǎrile mele de la ea dar a pǎtruns adânc și a schimbat macazul.

Mǎ bucur sǎ o am ȋn viața mea, simt o plenitudine pentru cǎ a umplut atâtea trǎiri pânǎ acum dar modurile și intensitatea cu care și’a demonstrat insuficiența au trecut dincolo de marginea gropii cu speranțǎ.

Dragostea nu ajunge, nu’mi ajunge, am nevoie de un zbor mai lung, fǎrǎ a mǎ prǎbuși imediat.

Și totul pentru cǎ vedem dragostea ca pe ceva dincolo de noi.

Este doar un sentiment. Sǎ pornim de la asta.

Mai 26, 2015

Diseară voi avea cȃteva ȋntrebări!

Posted in Nonclasificat la 7:52 am de Lasati'ma sa visez

Privirea aceea. Acea privire care spunea: “La revedere, prietenul meu cel mai bun. Sunt trist, dar hai să ne prefacem că suntem bucuroşi”

Întâlnire cu viaţa – Cecelia Ahern

Ȋntrebarea pentru mine ȋnsă cȃnd va avea răspunsul “corect”?

Ce aleg?

Bucuria din prezent alimentată cu o posibilă reuşită pe viitor sau experiența care spune că şansele de reuşită sunt totuşi mici, implorȃndu’mă să nu retrăiesc povestea.

De cȃte ori intru ȋn panică, şi’mi simt trupul micşorȃndu’se de atȃta teamă şi emoție, venind ȋn valuri, toate, spre mine, prin mine, trag perdeaua şi văd opțiunile, veşnic două (minim) ce se exclud reciproc.

Ignor ?!

…cu desăvȃrşire

Sau mă opresc şi ȋncerc un RESTART.

Ȋncerc am zis.

Ȋn această ȋncercare, redescopăr, de fiecare dată redescopăr, că orice aş zice eu, nu trăiesc ȋn prezent.

Trăiesc ȋn pădure.

La marginea ei, sunt fie ȋn trecut şi mă lamentez, tristuță, prostuță, fie ȋn viitor, şi mă sperii, mă coiesc, analizez toate nimicurile, ȋmi fac estimări, cȃnd ştiu prea bine că direcțiile mi se pot schimba aşa de uşor, aşa des, aşa de mult, fără excepții.

Ȋmi propun, oficial, să trăiesc mai ȋn mijlocul pădurii, să fiu ȋn direct cu toată viața de acolo.

Și s’ar putea ȋntȃmpla asta.

Dacă aş avea clar ȋn fața ochilor, aşa cum vezi o felie de jambon pe pȃine, ceea ce ȋmi doresc de la viața mea.

Dar ca să ştiu ce vreau de la viața mea, e nevoie să cunosc totul ȋnainte.

Sau să cred că am cunoscut totul.

E imposibil ȋnsă, ȋmi imaginez eu, că aş putea să cred că am cunoscut totul.

Nu voi cunoaşte totul!!!

Prin urmare, nu am să ştiu nici ce vreau de la viața mea, pe toate planurile.

Prin urmarea urmărilor, nu voi avea clar (precum o felie de jambon pe pȃine, sper că s’a ȋnțeles) unde vreau să ajung.

Prin urmarea urmării urmărilor, nu pot rămȃne ȋn prezent dacă mă frămȃntă viitorul.

Dar nici viitorul nu ȋmi va fi pe plac dacă nu intervin ȋn “facerea” lui chiar deloc.

Și cam aşa creez eu cercul, aşa creăm noi ȋnşine limite.

Noi, da, noi le creăm.

Dacă şi Cȃnd voi descoperi secretul sau “rețeta” eliberării din propria noastră puşcărie, vă voi spune.

E ceva ce cu toții merităm să ştim.

Sau ați aflat voi ȋntre timp?

De ce nu ne ajunge dragostea?

 Și melodia acestor zile !!

Les Elephants Bizarres – Nu ma opri

Imi las timpul, pot,
Plutesc spre alt loc,
Cunosc un alt cer,
Visez, plutesc si sper,
Intalnesc privirea ta,
O caut intr-a mea,
Renasc dintr-un nor,
Privesc, plutesc, cobor.

Ma-nalt cu visele lor, vad fericirea tuturor,
Nu ma opri,
Vad prin peretele gol viitorul tuturor,
Nu ma trezi.

Ma simt ca-ntr-un vis,
Purtat de mana ta,
Cand soarele s-a stins,
Esti libertatea mea,
Te inalti catre nori,
Plutind ne trec fiori,
Te port spre un vis,
Uitat, de neatins.

Pagina următoare