Lăsaţi’mă să visez

    Pana acum 2 ani habar n’aveam cine sunt. Acum.. am ajuns sa ma ascult si chiar sa ma anticipez. Si pentru ca niciodata nu te cunosti indeajuns, ma voi urmari pe acest blog. Ceea ce scriu, tradeaza, partial, ceea ce simt.

 Citind “Intoarcerea din rai” de Mircea Eliade, m’am inspaimantat, dar m’am regasit.

Pavel Anicet

“Cat de binefacatoare, de fireasca si umana e prietenia, caldura sufletului celuilalt, catre care nu te simti atras ca sa arzi, sa te consumi in desperare, ci atras sa te armonizezi, sa te implinesti.  Daca exista vreo fericire pe pamant, apoi aceasta este prietenia; dragoste senina, crescuta an cu an, limpede, fara agonii, fara caderi. Si totusi, si aici ramai singur. Cateodata, blestemul te urmareste si aici. Sa poti spune tot – fara teama ca celalalt te va compatimi sau iti va da sfaturi, ci te va intelege numai. Sa stii ca o singura fiinta va intelege pana in adancime – si  va continua sa te iubeasca dupa aceea…Dar nu dragoste. Pentru Dumnezeu, nu dragoste! Cum izoleaza dragostea de ce este organic unui om, de toata tineretea din jurul lui.Poate izoleaza chiar de viata; se intampla atatea lucruri langa tine, cand iubesti, despre care habar nu ai.E aproape antisociala dragostea asta nebuneasca, pasiunea. Sa nu te izolezi, asta e secretul fericirii. Sa nu te izolezi in doi, sa lasi sa curga viata din jurul tau prin tine, sa fii una cu ceilalti oameni. Ce tragic e sa ramai izolat in dragoste.”

“Dar de ce trebuie sa faci ceva pentru a ramane viu si liber, om intreg printre toate aceste umbre hamesite de creatie, de uitare, de opium intelectual? De ce trebuie numaidecat sa ai un rost in lume, sau sa iti faci un nume pentru posteritate, sa te distingi? Altadata…Sa ma fac pe mine opera de arta, asa spuneam. Sa fie viata mea o creatie, sa o implinesc din toate partile, sa o rotunjesc; asta sa’mi fie telul. Dar de ce sa o fac opera de arta, cand este atat de greu sa ramana viata libera, viata simpla?…”