ianuarie 7, 2012
Wanna rumble in the jungle?
Dacă tot te duce mintea puţin mai mult decât pe majoritatea, nu te irosi gândind lucruri inutile, ce nu fac decât să te enerveze şi care, pe deasupra, oricum nu schimbă nimic.
Gândeşte-te la ceva ce poate schimba ceva, inventează altceva, insistă acolo unde poţi adăuga ceva la cunoaşterea umană, căci altfel te oboseşti absolut degeaba.
Omul nu trebuie neapărat să dovedească ceva. Nu este o lege, poate doar una născocită de societate.
Să ne bucurăm totuşi când ne naştem cu măcar o şansă în viaţă, căci unii nu o au nici pe aceea. Sunt lucruri cu adevărat grave pentru care să ne plângem, boli incurabile, pierderi dureroase, lipsa banilor pentru a subzista (şi aici mă refer la să nu ai bani de o pâine, să mori de foame aproape la propriu), probleme psihice grave, minciuni care au schimbat cursul vieţii, discriminarea dintre indivizi (din punct de vedere al statutului social sau a maldărelelor de bani pe care le-au strâns poate în mare parte furând) în cazul în care are consencinţe puternice asupra vieţii persoanelor respective, războaie, genocide şi poate altele ce îmi scapă acum.
Putem să ne dezvoltăm frumos, personal, profesional, în relaţiile interumane, putem să le îmbinăm şi să le completăm, putem face aproape orice (şi zic „aproape” pentru ca să existe o şansă să facem lucrurile care ne plac fără a-i afecta negativ pe oamenii din jur) DAR doar atâta timp cât nu ne FORŢǍM.
Am mai ajuns şi cu alte gânduri la un acelaşi lucru, dar viaţa asta, viaţa perceptibilă şi imperceptibilă, dar nu cea cu urme de simboluri şi alte semnificaţii, ci viaţa fizică şi psihică e în sinea ei o povară, pe care o primim în momentul în care suntem procreaţi. Şi dacă vrem să facem un lucru bun din asta, eu, şi este doar un gând ce nu impune nimic mai mult, consider că trebuie să apelăm cât mai puţin la luptă – lupta împotriva noastră şi a celorlalţi – şi să creăm mai mult – vise poate mici dar realizabile, vise mari, căci vom creşte întotdeauna dacă privim mai sus, putem crea zâmbete pe feţele oamenilor, putem aduce altora un adevăr (şi nu mă refer la „adevărul absolut” ci la un lucru pe care poate nu îl „văd”, poate îl văd dar nu îl acceptă sau pe care îl acceptă foarte greu dar a cărui conştientizare îî poate ajuta mai departe), dacă îl comunicăm în forma şi în contextul potrivit, putem inspira, putem lumina, putem ajuta – şi asta doar existând şi pierzând mai puţin timp cu mărunţisurile de zi cu zi, truisme ce oricum sălăşluiesc în viaţa noastră.
