08.27.09

In trafic

Publicat în Joc al Cuvintelor, Luciditate, redescoperind la 12:57 am de Lasati'ma sa visez

Alegerea unui traseu pe munte nu tine doar de o usoara si subiectiva decizie. Vremea influenteaza fiecare pas. Unele trasee sunt mai periculoase atunci cand ploua. Mai mult, nu poti sa inaintezi daca se lasa o ceata de nu mai vezi la un metru de tine. Din pacate, pentru unele locatii exista o singura varianta de traseu.

Sunt egoista asa cum este fiecare dintre noi. Am ajuns la constatarea hazlie ca daca as mai face pe cineva egoist intr-o situatie data, as fi o ipocrita. Cand mi s-a spus ca sunt extrem de egoista, mi-a venit totusi sa rad. Cu pofta. Daca am putea privi in interiorul unei persoane ca atunci cand deschidem o carte, am ajunge la concluzia ca de fapt acest termen nici nu ar trebui sa existe in vocabularul nostru. Egoismul este de fapt o reactie a organismului nostru la actiunea unor stimuli exteriori, un mijloc de protectie emotional, care are rolul de a ne mentine o imagine minunata despre propria persoana, despre modul actual de gandire, de viata, impovarandu-i pe ceilalti cu urmele defectelor noastre. Egoist este un termen ce apare intotdeauna in raport cu o a doua persoana.

DSCN3707

Sa va asteptati la orice din partea mea. Sa te astepti la orice din partea ta. Chiar si cand esti sigur ca te cunosti, s-ar putea sa iti mai faci surprize. Orice mica mutare a unui element din natura, poate provoca schimbari majore pe tabla de sah a vietii tale si a celor din jurul tau.

Decizia ma roade dar este deja luata. Imaginati-va un soarece deasupra unei bucati delicioase de cascaval. Odata ajunsa intr-un loc expus, cascavalul nu mai are scapare decat atunci cand soricelul va avea burta plina.

S-ar putea sa pierd un loc unic in lume, dar refuz sa urmez traseul de care fug de ani de zile. Refuz o doza suplimentara de stres, nervi, oboseala si scarba.

08.22.09

There’s whiskey in the jar

Publicat în Nonclasificat la 10:18 am de Lasati'ma sa visez

Nu ma mai intrebati de ce. Nu mai insistati. Nu va mai prefaceti ca va pasa.

Eu nu inteleg de ce transformam viata asta intr-o durere groaznica de fund. Facem ce facem si uitam ca avem capacitatea de a realiza aproape tot ce ne trece prin cap. Dar nu am fi oameni daca nu ne-am lua portia noastra zilnica de durere.

Asa ca beau whiskey. Am baut pana spre dimineata, si m-am culcat la 5:50, la ora cand trebuia sa fiu in tren spre linistea mea. M-am trezit acum 20 de minute si continui ce am inceput aseara. Si am sa beau pana maine seara cand ar fi trebuit sa ma intorc cu bateriile incarcate, fericita.

Ce a uitat omul cu desavarsire este ca, jupuind viata lui, a distrus-o si pe a urmasilor sai. Pentru ca nu a fost capabil sa fie fericit singur. Sa traiasca singur. Sa spere singur. Sa faca tot ceea ce isi doreste singur.

A fost o ruptura in istoria omenirii. Sau poate ca fisura a existat inca de la inceput. Sau poate chiar asa am fost creati. Sub forma unor variabile dependente. Sub forma unor paraziti. Ne atasam de un sistem uman si, pentru ca ne este bine la caldura ( exact ca la gandaci sau pisici), nu mai vrem sa mai plecam de acolo. Si distrugem. Continuu. Erodam. Ni se face frica sa mai scoatem ochii la lumina. Sa privim in jur. Sa fim singuri.

Ironia totusi ne reprezinta viata. Chiar suntem. SINGURI. Corpurile pe care le infestam nu vor fi niciodata ale noastre in totalitate.

DSCN3799

08.21.09

Pasi marunti

Publicat în Nonclasificat la 10:43 pm de Lasati'ma sa visez

As fi vrut.

Poate.

Vreau cu siguranta.

Si totusi ma misc in loc.

08.09.09

125

Publicat în Trăiri la 6:07 pm de Lasati'ma sa visez

6 august.

O saptamana de pierdere si surescitare a simturilor. Nervozitate si liniste peste masura.

Am avut timp indeajuns cat sa intru la master in conditii monetare optime.

Am avut timp de o rola, de o bici, de un film prost, de dr. House, de o bere, de o cioco, de o plimbare prin ploaie sau cu barca prin Cismigiu, de un telefon zdrobit de perete, de oldies in club A, de o „cumparatura” in decathlon, de un masaj invers, de o portie de cartofi cu branza.

Am avut timp sa ma mut din caminul care mi-a fost casa in ultimii 3 ani.

Sa imi strang minutios lucrurile si sa las in urma cateva lacrimi de student.

Sa fiu aici, acolo, si in multe alte locuri.

E o tristete care se transpune in nervi. Toate schimbarile astea din ultimele luni, au fost percepute dintr-o data, sub o singura forma.

Am plecat din camin.

Moxa D, camera 125.

Casa mea.

Inca o data, o parte din mine a ramas, as putea spune, zdrobita de peretele de langa fereastra.

Locatia insa difera.