07.30.09
Si ce daca?
Nu ma grabesc. Ma comport ca si cum pana luni am timp caaaat vad cu ochii.
Alegeri. Decizii.
Ce conteaza cel mai mult in viata unui om? Dincolo de tot ceea ce ne invata societatea, de ceea ce fac prietenii si familia noastra, de minciuna pe care singuri ne-o bagam in gura si o mestecam cu seninatate ca si cum este o prajitura cu ciocolata.
Eu as vrea sa plec intr-o calatorie prin lume. Sa pot sa imi folosesc simturile in cat mai multe ochiuri de paradis. Sa castig strict cat am nevoie pentru a pleca mai departe. Oprire dupa oprire. Fara lanturi. Fugind de plafonarea pe care o acceptam fara a ne pune macar o intrebare.
Schimbarea s-a incheiat. Sunt asa cum ma privesc in oglinda fiintei mele. Din loc in loc, observ zone intunecate dar nu se stie pentru cat timp.
S-a construit in mine in ultimii 3 ani o incredere ciudata: totala dar neloiala…mai fuge din cand in cand prin imprejurimi.
Si ce daca?
Si ce daca?
Mi se pare ca vad atatea in juru-mi incat ma intreb uneori daca nu cumva sunt eu cea care se minte singura si nu ceilalti oameni.
Ma intreb daca nu cumva eu am fost cea care s-a lasat prea mult influentata.
Si ce daca?
Orice actiune pe care o intreprindem se va dovedi un cerc vicios daca nu incercam sa o analizam si sa ii intelegem rostul dinainte.
Si ce daca?
Oamenilor le place puterea.
Si ce daca?
Ei vor sa isi creeze un rost in lume, sa obtina un loc pe acest pamant.
Eu nu simt ca am nevoie. Am propriul meu rol, in sine-mi.
Si ce daca?
Ce daca am sa traiesc de pe o zi pe alta?
Macar am sa mai fiu capabila sa simt.
Nu ma grabesc.
Si ce daca?
07.24.09
Imi pare rau
Gata sa fug sunt. Imi spui ca de fiecare data: „Credeam ca ai sa mai stai si tu cu noi”. Imi pare rau, imi pare foarte rau, dar fug de placere. Si cel mai mult, de durere. Numai gandul la viata care o duceti, la cat de putine intelegeti, la toate comentariile fara rost, ma baga sub pamant de vie. S-ar putea totusi sa sufar mai mult decat cred ca suferiti voi pentru ce traiti.
Cu toata parerea de rau pentru situatie si pentru incapacitatea mea de a accepta lucrurile asa cum sunt, fug. Fug spre o alta agitatie inutila, dar care imi ofera totusi, din cand in cand, picaturi de liniste.
Sper ca va iubesc. Sper ca aspiratiile mele si oamenii pe care i-am cunoscut sa nu imi fi rupt singura bucata de sentiment adevarat.
07.22.09
Eu beau, eu sunt magician
Beau. Beau multa fantezie, idei, nemultumire. Ma gandesc, razgandesc si cel putin, de data asta, am toate sansele sa fac ceva ce nici in ruptul capului nu vroiam. Partea pozitiva e ca intotdeauna deciziile finale, fie ele replici date in conditii crunte de mahmureala si uitare de sine, creeaza rezultate incantatoare de-a dreptul.
Dau doar la SNSPA si Universitate.
Dar doar la Universitate.
Dau doar la ASE, complementar.
Dau doar la ASE, aproFUNDare. Stop. Ataaaaaaaat!!!
Pfuai, imi vine sa ma scuip!
Priveam astazi prin imprejurimi si descopeream oameni care au tintit dincolo de alternativele mediocre. Ma intreb in primul rand daca as fi fost capabila. Ma intreb in al doilea si cel mai important rand, daca intr-adevar mi-as dori asa ceva?
? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ??????? ? ? ? ? ? ?? ?
Imi place aventura dar si siguranta.
Siguranta cand vine vorba de banii pe care nu ii am.
Aventura in toate celelalte.
„In lume traim o singura data”.
Si am asa o crampa in stomac ca NU in munca imi voi gasi satisfactia.
Sunt o fiinta a lucrurilor marunte.
Diger usor fiecare informatie care nu imi este bagata in gura cu forta.
Ador sa privesc in liniste. Oamenii. In gol. In jur. Detaliile evidente.
Nu simt ca pot impartasi cele mai frumoase trairi ale mele.
Am fost om bun cu ceilalti. Si inca mai trag de pe urma acestei greseli.
Traiesc acum mai mult in mine.
Critic si rad, privind cuvinte, ascultand fapte.
Dar inca am socuri de fiecare data cand vin la Slatina.
07.11.09
Mi-e dor
De azi nu voi mai distruge. Voi incepe din nou sa construiesc din punctul unde am ramas cu aproape un an in urma, cand am vazut adevarul. Prezent de ceva timp in al meu subconstient, gasise un colt al idealismului unde nu puteam patrunde in totalitate.
Sunt aici, acum.
Ma enerveaza oamenii. Mi se pare ca nu stiu sa aprecieze ceea ce traiesc si se incurca in amanunte banale. Imi pierd timpul criticand vietile lor atat de previzibile si sunt deseori un „lup singuratic”, nervos si mereu nemultumit.
Defectul meu colosal este ca nu pot trece peste imperfectiunile lor.
Cauza? Stiu ca pot mai mult. Consider ca multi dintre ei au capacitatea de a depasi starile de fapt normale.
Efectul? Ei sunt fericiti. Eu nu.
Si totusi, iubesc.
07.10.09
La marginea pantei abrupte
A fost pentru prima oara in viata cand am vazut moartea in fata ochilor. Am vrut adrenalina, am avut parte cu varf si indesat.
Am atarnat deasupra unui hau tinandu-ma doar de un jneapan simpatic.
Am facut rapel, m-am catarat, m-am descatarat, am baut zapada topita cu calciu efervescent, am stat in si langa un presupus barlog de urs, la cativa metri de un perete de stanca de aproape 100 de metri, inconjurati de oase incerte.
Am vazut cum increderea in tine si pastrarea calmului in situatii critice poate sa scoata ce e mai bun dintr-un om. Lucruri la care nici nu te-ai gandit sau cel putin, nu te-ai asteptat.
Au fost zile de vis. Visand la bere si pamant stabil, uitand de mancare, de mine, de tot ce eram pana in acele momente, aproape tarandu-mi picioarele pentru a ajunge inapoi dupa 3 zile de peripetii, traiam prezentul.
Traseu stancos, saritori si jnepeni, braul Cioranga Mare si ceata mintala a lui Razvan, cea mai sarata omleta din lume si ceaiul dulce de la Curmatura, gratar la refugiu si o chitara buna impreuna, grindina serioasa, 3 tunete ce vesteau 4 ore de ploaie, poveste.
E pacat ca sentimentul acesta de implinire dispare asa repede printre oameni, disperati oameni, tristi oameni, egoisti oameni. Imi cer scuze petntru pleonasm.
