Chiar am vrut sa scriu despre acesti 3 ani de facultate, despre festivitatea de absolvire si balul fetelor frumoase de la marketing. Dar cu alta ocazie. In starea in care sunt, simtindu-mi corpul ca si cum un tanc mi-a rupt oasele acum cateva zile, ca si cum o revolutie are loc acum in el, in deliru-mi emotiv, voi scrie despre tine.

Pentru ca te-am chinuit atat de mult cu dorintele mele de om perfectionist, pentru ca am vrut de la tine tot ceea ce celelalte persoane din jurul meu nu au fost capabile sa imi ofere, pentru ca am innebunit un om care odata era normal, vreau sa iti aduc liniste de acum incolo. Vreau, dar nu voi reusi. Am mai incercat….dar sunt prea ca un foc. Sunt un amestec de atatea sentimente si emotii incat habar n-am cum pot reactiona acum, azi sau maine.

Dar tu, egoist fiind, esti minunat. Cand zambesti, cand vorbesti, cand ai griji in alergarea ta continua pentru libertate, cand bei vodka cu nectar de portocale, cand esti tu, fara masca care o arati multimii. Cand te gandesti doar la tine si ma scoti din pepeni (rosii) si cand eu ma gandesc la noi si tu scapi de sub control.

Suntem poveste. Una cu mult sange dar si mai multa pasiune. Si daca chiar ne place sa ne chinuim, eu sunt pregatita pentru inca atatia ani de bubulaceala. Chiar si pentru mai mult

Observ ca ultima oara cand am scris era 15 aprilie. Ei bine, habar n-aveam ce urma….. Noaptea de 15-16 aprilie a fost o mare provocare. Avand o luna in spate experienta de cugetari ‘daca si cu parca sa ne bagam la olimpiade din nou?’, ajungand la concluzia ferma ca daca nu suntem in formula completa de Cami, Claudia, Sebi, Stefan si Anita, nu NE bagam, a fost indeajuns o mica intepatura, un soc, o ‘seringa cu heroina’ ca sa ne inscriem. Un singur adevar, o emotie si apoi decizia. Am fost 3 persoane care au lucrat de la 8 seara, 15 aprilie, pana spre dimineata, au dormit 3 ore si au continuat pana la 3:00, 16 aprilie cand era data limita de trimitere a briefului. A fost o noapte nebunaaaa. La un moment dat, ne plimbam greoi pe lascar catargiu, la 1 noaptea.

Cand am trimis brieful…uitasem si ce slogan am scris pentru executii. Si totusi, uite-ne azi, in formula Chupitos cu Andrada, Bianca, Claudia, Petre si binenteles eu, in finale. Ce va fi, nu mai conteaza asa de mult cu ceea ce este in prezent.

Ce s-a intamplat apoi? S-a intamplat ca am plecat la mare, in vama, fara sa avem asigurat un acoperis deasupra capului. Asta da libertate de miscare! Dar am avut un sac de dormit cu mine:d. A plouat, ne-a plouat, am dansat, unii din noi au auzit rasaritul (de vazut mai greu printre norii plini de apa), am mancat clatite dulci iar sambata ne-am desfatat in white horse din costinesti (unde se terminase tequila inca de vineri….). Inca ma dor oasele. Inca mai am senzatia de ieri dimineata cand se luminase afara si stateam langa un foc, ascultand ceva ‘chill-out’ si vazand cum toata agitatia si nebunia si tipetele multimii de derbedei se stinsesera intr-un ‘bolero’ al nemiscarii.

Iar acum, acum sunt vicepresedinte al departamentului de vanzari din Advice. Povestea? O alta provocare. O simpla idee descoperita de subconstientul meu, o candidatura si un concurent puternic, un Vladut mereu aproape si uite asa, o noua responsabilitate.

Dar imi PLACE. Imi place sa dau un strop de culoare fiecarui lucru pe care il fac, fie ca tine de viata personala, sociala sau ‘profesionala’. Imi plac provocarile, ele ma fac sa ‘dau cel mai bun lapte’ de fiecare data.

Urasc insa faptul ca trebuie sa ma trezesc in 4 ore.

Intre timp, sa cantam impreuna : “Odata cu vara imi vine sa beau toata marea si apoi sa ii folosesc sarea langa un shot de tequila, taie subtire lamaia pana se taie privirea, si cad pe nisip, timpul nu inseamna nimic. Am toata vara sa ma ridic!”