”Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpuşă de cârpă şi mi-ar oferi în dar o bucăţică de viaţă, [...] aş dormi mai puţin şi aş încerca să visez mai mult; de-abia acum înţeleg că pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş merge în timp ce alţii ar sta pe loc, aş rămâne treaz în timp ce toţi ceilalţi ar dormi. Aş asculta în timp ce alţii ar vorbi şi, Doamne, cum m-aş bucura de savoarea unei îngheţate de ciocolată! [..] Doamne, dacă eu aş avea o inimă, mi-aş scrie ura pe un cub de gheaţă şi aş aştepta ca soarele să-l topească. [...] Doamne, dacă aş putea primi o fărâmă de viaţă… n-aş lăsa să treacă nici măcar o zi fără să le spun oamenilor ce iubesc, că îi iubesc. Aş convinge fiecare femeie şi fiecare bărbat că la ei ţin cel mai mult şi aş trăi îndrăgostit de iubire. Bărbaţilor le-aş dovedi cât de mult greşesc atunci când cred că nu trebuie să se mai îndrăgostească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că ei îmbătrânesc tocmai pentru că încetează a se mai îndrăgosti. Unui copil i-aş face cadou o pereche de aripi, dar l-aş lăsa să înveţe singur a zbura. Pe cei bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine o dată cu vârsta, ci o dată cu uitarea. În fond, şi eu am învăţat de la oameni atâtea lucruri… Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să ştie că adevărata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf……” Garcia Marquez

Să nu uităm ce înseamnă de fapt viaţa. Să nu uităm că noi, oamenii, suntem singurii care avem o porţiune serioasă de creier ce ne ajută să gândim, nu numai să menţină sistemul de funcţionare al organismului. Televizorul cu tot ce înseamnă el….crime, accidente, bârfe, programe de divertisment absolut dezgustătoare; serviciul cu întreaga sa apartenenţă la o cultură organizaţională în cadrul companiilor, care ne ţine legaţi de aceleaşi şi aceleaşi lucruri şi ne dă vaga impresie că ne „creşte”, că ne dezvoltă; banii, după care aleargăm cu toţii, în toate părţile şi în nenumărate feluri, doar pentru a îi cheltui pe cantităţi enorme şi inutile de mâncare şi băutură, ţigări, haine, nopţi în club sau multe alte activităţi de divertisment extrem de atractive….ne iau atenţia de la a gândi modul în care trăim. Gândirea se rezumă în mare parte la a face bani şi a îi cheltui. Pe nimicuri, dacă stăm să analizăm lucrurile. Pe ceva de care nu avem neapărată nevoie. Religia! Nici nu cred că ar trebui să se pună probleme cu diferenţele dintre religii, apartenenţa sau modul fiecăruia de a-şi demonstra credinţa. Nu ar trebui să existe decât termenul de credinţă. Atât. Până la urmă nu toţi credem în aceeaşi fiinţă unică care ne-a creat? Şi uite aşa, suntem manipulaţi. Populaţii întregi.

Să nu uităm ce înseamnă viaţa. Să nu uităm că poate odată am fost corecţi cu ceilalţi. Că poate aveam ca unitate de măsură sentimentul, nu ron-ul sau euro. Să nu ne lăsăm cu totul în mâinile lui Dumnezeu sau al unei conduceri pe care nici nu am votat-o când a fost timpul şi care oricum e coruptă.
Pentru că, noi ar trebui să fim cei care ne construim drumul prin viaţă, NOI.

Să nu uităm ce înseamnă viaţa. Principalele noastre funcţii….gândirea dată de creier, simţurile (faptul că putem merge, atinge, mirosi, vedea, auzi, vorbi…etc) coordonate tot de creier, moment în care trebuie să amintesc de inimă, pentru că ea asigură circulaţia sângelui în organism. Şi chiar dacă nu există fizic, eu cred şi în ceea ce noi numim suflet, ca fiind complementar celorlalte simţuri. Eu cred că senzaţiile şi nenumăratele trăiri nu sunt date numai de numărul mare de hormoni şi alte substanţe existente în interiorul nostru. Suntem ceva mai mult decât creier, substanţe şi diferite reacţii chimice, apă, sânge şi alte lichide, suntem viaţă! Suntem capabili, la un nivel diferit dar înalt, să gândim dar să şi simţim fiecare bucurie şi durere care ne iese în cale. Putem să raţionăm dar şi să ne pierdem cu firea când iubim. Putem să ne gândim propriile principii după care să ne ghidăm întreaga existenţă, şi la fel de bine le putem uita în momente de cumpănă. Nimic nu e clar, nici evident, e doar relativ.

Dar faptul că suntem aparent independenţi, că aparent ne gândim propria viaţă, că aparent ne exprimăm punctul nostru propriu de vedere, este o realitate!