Te’am rugat să mă laşi pe malul mării şi doar să mă vizitezi din când în când. Poate să aduci şi ceva mâncare cu tine când vii. Te’am rugat să mă laşi acolo. Ştiam că nu am ce căuta aici. Şi nu pentru că lumea asta nu e făcută pentru mine, ci pentru că eu nu sunt făcută să trăiesc în ea. Nu pot argumenta că aş fi diferită de ceilalţi, pentru că fiecare dintre noi e diferit, dar pot spune simplu că lumea asta e alcătuită din prea multe cuvinte dar prea puţine sentimente. Prea multe cuvinte spunem dar în prea puţine credem.

Te’am rugat, zâmbindu’ţi sincer şi cu ochii revărsând lumină , să mă laşi acolo. Pe nisipul umed şi răcoros noaptea dar cald şi fin în timpul zilei. Unde marea mă putea învălui total şi mă lua sub protecţia ei. Vroiam ca oamenii să treacă pe lângă mine ca şi cum nu era nimic acolo. Şi ce mi’ai spus tu atunci….că nu aş avea bani ca să pot rămâne pe malul mării fără să fac şi altceva prin care să mă întreţin. Aveai dreptate. Ca să trăiesc în lumea asta, trebuie să am bani, şi ca să am bani, trebuie să muncesc. Din cauza banilor mulţi tineri ajung să lucreze într’un domeniu care le displace. Din cauza banilor sunt mereu obosiţi şi lipsiţi de viaţă. Fie că au avut neşansa de a se naşte săraci, fie că pur şi simplu vor mai mulţi bani, aleg să muncească. “Munca înnobilează pe om’’. Greşit! Munca care îţi face plăcere te înnobilează!

O să te rog să luăm avionul, şi undeva acolo sus, să’l oprim şi să mă propulsezi pe un nor. Mă voi agăţa de el şi voi rămâne în aceea formă ciudată de vată. Voi privi, voi privi cum banii distrug adevăratele sentimente la un om.

Dacă nu mă vei lăsa să îmi trăiesc intensa mea viaţă nici la malul mării, nici pe un nor pufos, voi fi nevoită să rămân aici. O să fie ok. E plăcut să priveşti şi dincolo de figura unui om. E interesant să observi cum într’un om, sălăşluiesc de fapt mai mulţi oameniJ. Îmi face plăcere şi atunci când îi fac să creadă că eu sunt de acord cu ei sau că îi ascult ca şi cum ar fi sinceri cu mine.

Dacă rămân aici, nu e capăt de lume, poate până în ceasul celor mai negre bătrâneţi ale mele, voi ajunge să mă cunosc. O să mă cunosc vorbind cu mine, dar cel mai mult, vorbind cu voi şi trăind lângă voi, oameni îngenunchiaţi de greutatea vieţii dar mai ales, a banilor.

Sau poate, într-un final, vei veni să respiri cu mine pe malul mării sau pe un nor pufos..