Tacere…doar gandurile mele se izbesc unele de altele. Se cearta…se incoltesc, se ataca..Si nu pentru ca ar vrea sa iasa afara…nici pentru ca n-ar avea loc aici, inauntru.. E prea liniste. E tacere.

Imi place sa fiu acasa..am sentimentul ca apartin acestei camere albastre in care ma aflu. E doar a mea. Locul unde mi se intalnesc gandurile din trecut, prezent si viitor. Locul unde visez cel mai intens si ma incarc cu cea mai multa tristete. Locul unde nu simt timpul, desi orele continua sa se scurga. Locul in care am pervazul unde pot sta noaptea, cu fereastra deschisa, privind stelele si unde am patul in care pot dormi pe diagonala. Locul care ma linisteste la inceput si apoi incepe sa ma inspaimante. Locul de care, in cele mai multe cazuri, ajung sa fug!

Tacere…asta gasesc aici. Liniste in exterior si zbucium in interior. Refugiu si aruncare in gol. Ma sufoc. Atatea intrebari mi se joaca in minte. Pun presiune asupra mea.

Vreau libertate! tacere printre ganduri si liniste in suflet.

I’m not a slave to a world that doesn’t give a fuck!

Ei bine, am ajuns si eu in sfarsit sa ma gandesc mai mult la mine decat la ceilalti. Din pacate inca mai simt o vina pentru aceasta stare in care am ajuns, o vina ce imi atarna in suflet ca un sac de cartofi. Abia astept sa ii dau pur si simplu drumul jos si sa il las in urma.

Ei bine, oamenii chiar iti iau toata mana daca le intinzi un deget. Iar apoi daca mai vrei vreun deget doua cateodata inapoi, se intorc impotriva ta si uita ca poate ai ajutat vreodata.

Ei bine, nu mai imi pasa:). Pentru ca se poate si altfel.

Bine, dar asta nu inseamna ca ma transform intr-un om rau! Sunt aceeasi. Voi ajuta oamenii atata timp cat problemele lor nu se intercaleaza cu prioritatile mele. Voi ajuta oamenii atata timp cat mai au valoare in ochii mei.

Ei bine, nu sunt deloc cum par, nu sunt partial cum scriu, dar sunt ceea ce o singura persoana a reusit sa vada.