Am realizat că de fapt, chiar vroiam să adaug ceva.

Oamenii vor să fie fericiţi. Şi pentru asta, se pare că au nevoie de măcar un motiv pentru a se trezi dimineaţa şi pentru a zâmbi. Dacă nu există aceste motive, şi le închipuie, îşi creează propriile raţiuni, cred în lucruri care poate nu există şi nu vor exista niciodată. Aceste lucruri pot fi mărunţişuri din viaţa de zi cu zi sau lucruri care i-au marcat de’alungul timpului. Se agaţă de vise pentru a putea continua să păşească pe drumul ameţitor al vieţii.

 Au nevoie de cineva care să aibă nevoie de ei.

 Şi de ce toate astea ? Suferinţă. De acolo porneşte totul.

Dacă nu ar exista suferinţa, nu ar exista nici fericirea. Sunt mai legate decât ne putem imagina. Sunt suflete pereche. Dacă nu simţim durere în piept, şi nu mă refer la cea fizică, nu vom simţi niciodată cât de calduros ne poate zâmbi soarele uneori.

Oamenii vor să fie fericiţi. Pentru asta… chiar nu îi putem judeca.

“Oricare ar fi fost riscurile, şi le asumau automat, dat fiind că boala le poruncea, iar ei executau ordinele, însă o părticică din ei căuta totuşi să opună rezistenţă; dar acest impuls era atât de adânc îngropat, încât părea un vis dintr’o altă viaţă. Boala le permitea să creadă toate minciunile pe care era necesar să le creadă pentru a se complăcea în continuare în boală, ajungând să se convingă că nu’i sunt subjugaţi, ci cât se poate de liberi. Doar nevoia nebună şi insaţiabilă din acel moment avea vreo însemnatate în viaţa lor, şi tocmai această nevoie le dădea ordine…”

’’Au dormit foarte prost, nici măcar iepureşte. Aproape că era mai rău decât dacă ar fi stat treji. Simţeau cum transpirau, simţeau până şi mirosul sudorii. Parcă le era şi frig..Ceafa şi stomacul păreau să fie legate de aceeaşi durere, amândouă producând o stare de vomă care ameninţa încontinuu să erupă, dar nu era nimic, în afară de presiunea constantă a durerii şi a greţii ; şi, cu fiecare respiraţie, creştea şi panica. Neliniştea se făcea din ce în ce mai mare, până când le devora corpurile şi le umfla piepturile, ameninţând să îi lase fără aer, iar lor li se tăia răsuflarea, se ridicau din pat şi se uitau în jur, în întuneric, încercând să depisteze ce anume îi trezise…’’

”Pentru fiecare strop de heroină care apărea pe stradă, existau mii de mâini bolnave şi dornice care se-ntindeau, înşfăcau, înjunghiau, strangulau, loveau cu bâta sau apăsau pe trăgaci. Şi chiar dacă jefuiai pe cineva şi scăpai întreg, nu erai niciodată sigur că vei ajunge s’o simţi curgându’ţi în vene..”

“Cu toţi arătau ca nişte guzgani şi miroseau a sconcşi, mirosul acela ciudat şi copleşitor al sevrajului care se impregnase în haine şi’n aerul îngheţat”.

“Intrară într’o toaletă publică dintr’o staţie de metrou, încuiară uşa, .., îşi umplură seringile cu apă din vasul scârbos şi murdar al veceului şi se injectară, apoi se rezemară de pereţii cabinei, simţind cum căldura heroinei le spulberă gheaţa din sânge şi din oase..”

“…crezu ca va muri dintr’o clipă’ntr’alta, şi uneori i se făcea teamă că, dimpotrivă, nu va muri. În nopţile reci tremura, oasele îl dureau şi i se sfărâmau, avea crampe musculare, durerea îl punea la pământ, iar durerile din picioare îl trezeau aproape instantaneu din scurtele şi vrednicele de milă momente de somn, şi rămânea chircit în patul său de campanie, clănţănind din dinţi…”

                                          Recviem pentru un vis, Hubert Selby 

Pastilele de slăbit, ciocolata, talk-show-urile, heroina, amfetaminele, visele meschine, toate sunt droguri în egală măsură şi toate dezbină mintea, sufletul şi trupul, până la anihilarea, dezmembrarea sau umilirea definitivă a fiinţei.

E nevoie oare să mai adaug altceva?

Mare…marea…mai liberă şi decât pasărea cerului. Face exact ce îi place…aruncă cu valuri, udă nisipul, mănâncă nisipul, se întinde când e somnoroasă, înghite obiecte, cântăreşte alge, pune pietrele la colţ şi scoicile să se joace de-a v-aţi ascunselea, deschide ochii când răsare soarele şi se linişteşte când acesta apune…adăposteşte oameni şi, din nefericire, câteodată îi fură…

Libertate…câţi dintre noi suntem oare liberi? Mintea liberă, spiritul liber, trupul liber si gol de constrângeri. Suntem departe …de ţărm!

Da, iubesc marea. Iubesc marea. Atunci când spun “iubesc” mă refer la acel sentiment aflat la superlativ, un sentiment de extrem, nemaiexistând nimic mai presus decât el. Iubesc marea pentru că îmi dă libertatea. Şi pentru că libertatea mă face fericită. Mă refer la fericire ca la acea trăire extremă, aflată tot la superlativ.

Iubesc marea. E locul unde fac ce simt, spun ce gândesc, respir mai intens, adun energie, instig pasiuni. Marea mă provoacă de fiecare dată când îi aud murmurul. Mă scoate din minţi şi mă vrăjeşte. Mă face să fiu romantică. Mă face să fiu EU. Fără mască. Eu.

                                  Liberă şi tristă.

                                  Liberă şi fericită.

                                       Liberă şi puternică. Chiar eu.

Respir? Poate. Dacă îmi place. Dar îmi place. Vine de la sine. Nu este aşa dificil până la urmă. Respir iubire.

Când eram o aşchie de copilă, mi se spunea că sunt nebunatică. De ce oare? Nu mai ţin exact minte. Poate pentru că nu mă chinuiam să ma comport matură doar ca să impresionez tinereii de atunci, pentru că vorbeam mult şi când nu trebuia ; aveam o plăcere extraordinară în a face oamenii să râdă, să se simtă bine, să păstreze mereu un zâmbet pe buze. Nu spuneam bancuri…mă prosteam, scoteam perle la minut, eram optimismul la el acasă. Eram numai un zâmbet. Nu exista nimic care să mă scoată din reveria mea generală, din lumea mea cu elefănţei roz în care mă consideram o fiinţă specială, ce poate schimba lumea prin optimismul şi bunătatea ei. Dar pentru ceilalţi eram doar exagerată. Exageram cu râsul , exageram cu copilăriile şi nebuniile mele. Am încercat să mă opun celor care încercau să mă oprească. Mereu am înotat printre limitele impuse de oamenii din jurul meu, încercând să nu mă înec în ele.

Cea mai mare greşeala pe care o face omul, e că încearcă să îi schimbe pe ceilalţi. Cum poţi să te consideri prietenul cuiva, atâta timp cât vrei sâ îl schimbi? Atâta timp cât nu îl accepţi aşa cum este? Cum poţi să consideri că iubeşti pe cineva dacă îi ceri să fie altfel decât este?

Când mi s-a cerut să nu mai fiu eu, ceva în mine s-a rupt pe vecie. Am fost un zâmbet, acum sunt doar o imitaţie de zâmbet. M-am schimbat , aşa cum vroiau oamenii care mi-au cerut asta. Doar că ei nu vor afla probabil niciodată. Şi asta pentru că nu ei au fost de vină propriu zis, ci ceea ce au provocat în mine.

Oamenii nu se schimbă dacă cineva le cere asta. Oamenii nu se schimbă nici măcar când îşi doresc să se schimbe. E nevoie de mult mai mult. E nevoie să simtă durere, să fie şocaţi, să rămână singuri. Atunci se vor schimba. Fără măcar să îşi dea seama. Abia mai târziu vor observa că nu mai sunt aceiaşi.

Vreau să accept oamenii aşa cum sunt. Să îi iubesc aşa cum sunt. Şi am aceleaşi pretenţii de la ei. Copil am încetat să mai fiu, dar nebunatică?!Nimeni nu mă va opri!

Nu daţi vina pe ploi dacă ropotul lor coincide cu momente cheie de ruptură. Sunt ploi care pot face fundalul frumos al nopţilor de iubire. Sunt ploi care rimează pe tabla acoperişurilor… paşii aşteptaţi.

Nu daţi vina pe păduri dacă pe una din poteci se petrece sfârşitul.

Nu daţi vina pe clanţele de la uşi apasate cu ciudă de cel care fuge.

Nu învinuiţi lampa portocalie, cărţile, scrisorile, nu incriminaţi anotimpurile.

Ele sunt egal asemuite iubirii.

Se poate iubi oricând, oriunde…dar nu oricum.

SUN tm..chiar suntem SUN TM. 5 bucati de soare.

Va multumesc. Uitasem ce inseamna sa NU te certi cu oamenii impreuna cu care pleci intr-o calatorie. Uitasem ce inseamna un grup de prieteni care au mereu grija unul de celalalt. Si…am aflat ca orice subiect poate sa derive in discutii despre…sex!

Nu voi povesti ce s-a intamplat in ultima saptamana. Doar ca a fost unica. Fiecare a lasat ceva memorabil in urma pentru a intra in amintirile noastre…’animalul’ lui Stefan si al Ancai, ‘la naiba-ul’ lui Sebi, Sebastian cu al lui Turn Eiffel, Cami care face ‘pam pam’ si Claudia, care a avut propriul ei Legolas din Lord of the Rings.

Eu..eu am lasat in urma un sentiment ciudat de fericire. O betie asa crunta incat nici dupa 2 zile nu mi-am revenit complet. Un rasarit care s-a lasat asteptat si o baie in valurile racoroase ale diminetii. O datorie grozava lui Sebi care m-a salvat din ‘mainile’ animalelor salbatice de prin White Horse (calul balan:P). Dar care scade pe masura ce imi aduc aminte de palma pe care mi-a dat-o. Iti multumesc Sebi:), pentru ca mi-ai oferit o mana de ajutor si pentru ca mi-ai dat sfaturi pe care, desi nu mi le-am mai amintit a doua zi, sunt sigura ca merita luate in seama.

Balega de cal, ping pong si biliard, vama veche si ploaie, adevar sau adevar, vrajeala marii si portii duble de cartofi prajiti la corsa, folk si cantece despre iubire, baieti frumosi si adolescenti de 17 ani, nu te supara frate, balaceala pe la fundul marii, fluieratul salvamarilor, sarituri pe spate si taieturi pe talpita, calcatea si dans cu stalpul de la White Horse…..bla…bla… A fost ‘orgie’ cu voi:). PUNCT.

D(S)EX : Sentiment ciudat de fericire = sentiment de fericire provocat de activitatile pe care le realizezi efectiv, amestecat cu un sentiment care determina senzatii nemaintalnite pana atunci de o persoana, ce nu au inca o definitie sau o explicatie, gen

Tacere…doar gandurile mele se izbesc unele de altele. Se cearta…se incoltesc, se ataca..Si nu pentru ca ar vrea sa iasa afara…nici pentru ca n-ar avea loc aici, inauntru.. E prea liniste. E tacere.

Imi place sa fiu acasa..am sentimentul ca apartin acestei camere albastre in care ma aflu. E doar a mea. Locul unde mi se intalnesc gandurile din trecut, prezent si viitor. Locul unde visez cel mai intens si ma incarc cu cea mai multa tristete. Locul unde nu simt timpul, desi orele continua sa se scurga. Locul in care am pervazul unde pot sta noaptea, cu fereastra deschisa, privind stelele si unde am patul in care pot dormi pe diagonala. Locul care ma linisteste la inceput si apoi incepe sa ma inspaimante. Locul de care, in cele mai multe cazuri, ajung sa fug!

Tacere…asta gasesc aici. Liniste in exterior si zbucium in interior. Refugiu si aruncare in gol. Ma sufoc. Atatea intrebari mi se joaca in minte. Pun presiune asupra mea.

Vreau libertate! tacere printre ganduri si liniste in suflet.

I’m not a slave to a world that doesn’t give a fuck!

Ei bine, am ajuns si eu in sfarsit sa ma gandesc mai mult la mine decat la ceilalti. Din pacate inca mai simt o vina pentru aceasta stare in care am ajuns, o vina ce imi atarna in suflet ca un sac de cartofi. Abia astept sa ii dau pur si simplu drumul jos si sa il las in urma.

Ei bine, oamenii chiar iti iau toata mana daca le intinzi un deget. Iar apoi daca mai vrei vreun deget doua cateodata inapoi, se intorc impotriva ta si uita ca poate ai ajutat vreodata.

Ei bine, nu mai imi pasa:). Pentru ca se poate si altfel.

Bine, dar asta nu inseamna ca ma transform intr-un om rau! Sunt aceeasi. Voi ajuta oamenii atata timp cat problemele lor nu se intercaleaza cu prioritatile mele. Voi ajuta oamenii atata timp cat mai au valoare in ochii mei.

Ei bine, nu sunt deloc cum par, nu sunt partial cum scriu, dar sunt ceea ce o singura persoana a reusit sa vada.

Ningea odata! Cu fulgi mari si albi, era rece si intuneric. Nu vedeai nimik la 2 pasi in fata ta. Te intrebai disperat ce sa faci. Ai inchis ochii si te’ai intins pe acea contopire umeda de stropi inghetati. Buzele iti tremurau, hainele ti se lipeau de piele. Te’ai ghemuit si ai incercat sa iti incalzesti mainile! In zadar. Esti singur, in aceea lume a fulgilor zburatori. Singur si pierdut intr’un tremur fara sfarsit. Nu mai rezisti..

Dar priveste lucrurile dintr-un alt unghi.

Prinde un fulg in palma!  E si el un suflet, un suflet cald desi la atingere e rece. A fost creat in cer pentru a se stinge pe pamant. E pufos si zgribulit.  Dar se misca incet si respira greu. Nu mai rezista..

Acum deschide ochii ! Tu stai pe mii si mii de fulgi muritori. Imagineaza’ti ca te cufunzi in puritate. Ca te hranesti cu prospetime! Ca ai cel mai pufos pat din intreaga lume. Ca tremuri de fapt din cauza emotiilor. Ca fulgii care cad peste tine te saruta cu drag. Iar eu …  eu iti voi intinde o mana calda si o patura groasa.