02.05.10
Eu? Spre Spania, acum aproape un an
Timpul ne poate spune cat de mult am gresit in viata. Dar nu o face prea des.
Vom primi recompense nemeritate. Pedepse nemeritate. Dar nu vom ajunge usor sa vedem dincolo de ceea ce suntem. Rareori invatam din greseli. De cele mai multe ori continuam acelasi drum pagubos. Ne impiedicam de propriile piedici. Ne scuturam un timp. Si cand nu mai suntem sifonati, revenim.
Continuand acelasi drum, oameni nu pot ajunge la o relatie de apropiere, contopire. Doar una de suprafata, „epidermica”. Usor de distrus. Firava. Exploziva. Doar pasiune (vreau) sau angajament (trebuie).
Cred ca iubirea a fost inventata de oameni pentru a’si justifica faptele marete si greselile tulburatoare fata de ceilalti oameni. Nu ai cum sa iubesti o alta persoana daca nu reusesti sa treci de propria ta fiinta.
Voi? Incotro?
01.20.10
18-22
Roz. Alb. Cabina telefonica din Cismigiu. Gropsoarele. Vantul inghetat. Salteaua de la Irina. Vin. Mult vin. Betie sentimentala. Somn pe bucati. Putin somn. Fooooarte putin. Ochi umflati. Exces de ras. Exces de plans. Balanta. Isterie. Zapada. Pauze. A fost si liniste. Au fost si decizii..de scurta durata. 3 ani. Am cagula acum.
Vinul de la mama. Tare, rosu, rece. Alergare. Zambet. Ispita revederii. Adorm simtindu-te. Colegele foindu-se in paturile scartaitoare de camin. O camera a mea, doar a mea. Vis. Ura. Intoleranta. Pui la ceaun si usturoi (care trece cu timpul). Iar vin. Cafea la filtru. Ciudatenii comportamentale. Teatru si film. Film si teatru. Distante. 7 ore. Si cum ningea! Rezistenta. Geam deschis. Fantome. Apa-i rece si ea. Ora 12. Sforait.
Ai trecut mai departe.
Si asa am redescoperit o “creatie” cu vechime:
01.10.10
It used to be..
Bury all your secrets in my skin
Come away with innocence and leave me with my sins
The air around me still feels like a cage
And love is just a camouflage for what resembles rage again
So if you love me let me go
And run away before I know
My heart is just too dark to care
I can’t destroy what isn’t there
Deliver me into my fate
If I’m alone I cannot hate
I don’t deserve to have you
Ooh, my smile was taken long ago
If I can change I hope I never know
I still press your letters to my lips
And cherish them in parts of me that savor every kiss
I couldn’t face a life without your lights
But all of that was ripped apart when you refused to fight
So save your breath, I will not care
I think I made it very clear
You couldn’t hate enough to love
Is that supposed to be enough?
I only wish you weren’t my friend
Then I could hurt you in the end
I never claimed to be a saint
Ooh, my own was banished long ago
It took the death of hope to let you go
So break yourself against my stones
And spit your pity in my soul
You never needed any help
You sold me out to save yourself
And I won’t listen to your shame
You ran away, you’re all the same
Angels lie to keep control
Ooh, my love was punished long ago
If you still care don’t ever let me know
If you still care don’t ever let me know
O melodie ar trebui sa aiba mereu o poveste de spus.
01.06.10
Muffins si mufe
Dar cate am dorit! Cat am putut sa visez.
Palpitatiile sunt de la cele 3 cani de cafea baute dupa cateva ore superficiale de somn. Adrenalina imi da tarcoale doar pentru ca inca mai astept, tampa, ceva incredibil sa se se intample. Dar undeva subtil, slab perceptibila, se instaureaza linistea. Taieturile sunt foarte vizibile, ustura si strang, dar eu ma arunc in liniste.
Nu se va intampla nimic, ca de obicei.
Trenul a plecat, flutur o batista folosita, o arunc.
Mizeria s-a adunat, este prea tarziu pentru orice.
Pentru orice, petre.
01.02.10
Goana dupa petarde
Se pune asa de mult accent pe noaptea cand trecem intr’un nou an incat nu ai cum sa te simti bine dupa. Se pregateste atat de mult noaptea de revelion astfel incat nu ai cum sa nu fii gata sa zaci dupa. Eu vreau 3 revelioane. Pe 31 dec, 1 si 2 ianuarie. Cine se baga?
E pacat sa astepti cu entuziasm doar o singura noapte! E pacat de toate momentele in care se presupune ca vrei sa traiesti. Dar cum poti sa traiesti prezentul daca iti doresti ca acesta sa fie deja trecut?
12.27.09
Tot ce vrei sa stii despre snowboard
Totul se repeta. Fiecare gest, fiecare minciuna, fiecare durere, fiecare decizie. Pana si faptele spontane. O groaza de inutilitate ne indruma.
Ni s-a dat noua cuvantul. Extraordinar! Dar niciodata nu spunem ce gandim.
Ni s-a dat si auzul. Dar niciodata nu ascultam.
Plutim intr-o nestire vrednica de mila, vrem libertate si habar n-avem ce inseamna asta. Manualele de psihologie si comunicare vorbesc despre folosirea aceluiasi cod de semne pentru ca actul de comunicare sa poata avea loc. Nu exista asa ceva. Putem vorbi aceeasi limba, putem avea aceeasi cultura si un trecut asemanator iar contextul sa fie favorabil. O singura mica si uitata intamplare din viata ajuta sa nu intelegi niciodata cu desavarsire ce a vrut sa spuna altcineva decat vocea ta interioara. Ea abia poate sa asculte dar sa mai si interpreteze?
De ce am mai incercat atat? Macar de-as fi descoperit ce il determina pe un om sa te asculte. Nu ne cunoastem. Nu ne vom cunoaste o viata intreaga. Ne vom pierde in lucruri marunte, in probleme cotidiene, in vise aruncate, in nelinisti, griji. Vom uita sa credem. Sa privim spre cer. Sa ne implinim.
De ce de de ce ce de ce de ce ce de de ce?
Nu vorbesc aiurea. Si nici nu garantez ca asa va fi. Dar privesc in jurul meu. Privesc in ceea ce nu se uita niciodata.
As vrea sa nu mai doresc. Sau sa doresc ceea ce se poate. Sa nu mai respir. Sa pot sa traiesc fara aer. As vrea sa nu imi pese. Sa nu sper. Sa nu am inima. Sa nu mi se mai sparga niciun vas de sange. Iar creierul sa fie de sine statator. Sa pluteasca in voie, sa nu ma stranga, sa nu ma inhibe, sa nu ma faca sa tremur, s-o lase mai moale cu ideile astea aberante.
Nu mai caut fericirea. Cand eram mica stiam ca ea exista doar in noi, dar m-am lasat pierduta in minciuna sociala. As vrea acum sa cred ceea ce spun. Sa nu mai fac propuneri ce stiu sigur ca vor fi refuzate. Nici macar sa nu le mai gandesc. Vreau ochi care sa vada lucrurile clar, simplu, direct. Fara sa treaca prin timp.
Nu pot sa renunt. Nu pot sa mor. Sau sa exist. Nu asa. Unde mi-esti tu viata?
12.23.09
Nu!
Nu! Pe voi chiar nu trebuie sa va mai judec, sa arunc vina sau sa va jignesc. La voi nu trebuie sa mai urlu sau sa tip iesita din minti. Pe voi nu trebuie sa va ignor. Voi ati suferit prea mult in viata asta crunta, aud de fiecare data cum va urla durerea in pori. Fiecare zambet ascunde o experienta de viata neinduratoare. Fiecare lucru pe care il aud si-l tot aud, trebuie sa il accept. E tot ce v-a mai ramas. Aceleasi lucruri si noi. Si tipetele. Si nu sunt tipetele nazbatioase ale unui copil rasfatat. Sunt voci care inca spun cat de mult v-a durut viata asta. V-a tras-o prin toate partile.
Si eu ce fac? Alung sau fug. Orice, numai a fi departe de clipele cu voi.
Iar tu? Tu ce faci? Adevar iti cer! Adevarul tau, care-o fi.
Nu vreau sa traiesc din inertie. Nu!
12.21.09
Craciunul meu
Craciun peste tot. Este un simbol, creat probabil tot pentru a supune, dar este singurul care m’a sedus.
Il simt neincetat de 2 saptamani incoace. Ma insoteste cu miros de portocale, ger, ciocolata, vin fiert cu scortisoara si dorinte de a face cadouri. Sa nu uit de Profm Xmas (nu, nu fac reclama).
Regret ca nu am ajuns in munti, ca sa pot sa-l simt printre nameti de zapada si pericol de avalanse. Regret toti nervii si toate dezamagirile care mi-au patat Craciunul in perioada amintita. Si mai regret nemultumirea, ca trasatura principala a vietii mele.
Craciun peste tot. Este singurul simbol in care am continuat sa cred si dupa ce am aflat adevarul despre legendele lui. Caci pana la urma, nu privesc Craciunul ca nastere a lui Iisus, nici ca venire a lui Mos Craciun sau ca un post de 5 saptamani finalizat cu o masa plina de carne de porc si dulciuri cat pentru 10 familii.
Craciunul meu inseamna …
Zapada si copii razand
Vise si apropiere de parinti
Un brad frumos, artificial (ca sa fim ecologici) si luminite nesfarsite
Cadouri din suflet si bucurie pentru ceilalti
Colinde si filme cu povesti despre viata
Dans, glume, reintalniri
Si mai pot continua.. E idealist Craciunul meu. Stiu. Dar nu il pot respinge. Macar el sa fie la nivelul asteptarilor mele prea ridicate.
Craciunul tau cum arata?
12.09.09
Multumesc pentru frontala:)
Ion Vianu: „Asa s-a nascut omul, si asa a ramas: problematic, anxios. Agresiv, creator. Constient ca va muri.”
Credeam la un moment dat ca oamenii sunt asa tipicari si deloc revoltati de cursul vietii lor la fel de tipicara pentru ca nu sunt constienti ca vor muri. Poate ca m-am inselat crunt. Egoismul, dorinta de ascensiune, alergarea continua, frica de lucruri simple si cautarea in zadar a fericirii pot fi consecinte tocmai ale faptului ca stiu ca vor muri.
Obsesie, melancolie, depresivitate.
E greu sa gasesti un mix bun.
Cand am sa scap de partea obscura din mine? Ma plictisesc. Astept weekenduri albe. Astept sa dorm mai mult … de 4 ani incoace!!. Astept cu „regret ca vor trece”, cele mai frumoase sarbatori din cate exista: Craciunul si „imprejurimile”. Astept sa patinez, sa vad o piesa buna, sa joc un biliard, sa beau un vin fiert. Astept sa ninga. Imi astept viata. De parca astazi, acum, chiar acum, nu as trai. Ce idiotenie! De ce am descoperit viata asa devreme?
11.22.09
Egoistul
„Se presupune ca a darui, aduce bucurie. Asa ca atunci cand bucuria dispare, cand daruitul devine o povara, atunci te opresti.”
Intotdeauna ni se pare ca ceilalti sunt egoisti. Cu cat suntem noi mai egoisti, cu atat pretindem mai mult de la ceilalti. Cu cat pretindem mai mult, cu atat ei vor face mai putin pentru noi, sau cel putin asa vom percepe. De aici si pana la „oamenii sunt egoisti” e un pas mic mic mic de tot.
Nu suntem egoisti. Suntem fiinte cu timp limitat.
